joi, 23 august 2012

Book Lovers Challenge (9) / Mică recenzie "La răscruce de vânturi"

9.      Poți să intrii în corpul unui personaj pentru două zile. Ce ai face în această perioadă, ce el/ea nu a făcut? Ce greșeală i-ai corecta și de ce? Ce schimbare ai face în viața ei/lui?

Fără să vreau mi-am dat seama cât de mult semăn cu Catherine, din "La răscruce de vânturi" de Emily Bronte. Cam cu toţii ştim povestea lor, mulţi dintre noi au citit cartea, sau şi mai mulţi ştim ce se petrece în ea.
Cam mereu am semănat cu ea, încă de când mi-a fost recomandată cartea nu am vrut să o citesc, m-am încăpătânat să nu-mi placă, să fiu eu cea care îi va găsi defectele, să fiu eu cea care nu se va lăsa vrăjită de ea. Apoi...paginile au trecut şi am descoperit-o pe Catherine. La început jur că nu mi-am dat seama, nici măcar când am terminat, printre lacrimi, cartea. Dar sunt cam la fel.
Nu sunt rea sau malefică, nu fac intenţionat unele lucruri, nu-mi place să tratez oamenii de sus sau să mă comport ca şi cum aş fi regina lumii iar restul sunt creaţi doar pentru a mă sluji pe mine. În sinea ei, nici Catherine nu era aşa.
De mică a crescut , cam...singură. Doar cu unicul ei prieten, cel mai bun om pentru ea, Heathcliff. Jumătatea sa. Jumătatea perfectă a sa. Pentru mulţi, povestea lor de dragoste e...un fel de a spune, după faptă şi răsplată, au fost duri, răi uneori, şi-au bătut joc de sentimentele celorlalţi, şi , în final, au fost plătiţi cu aceaşi monedă.
Dar...ştiţi, nimeni nu poate explica iubirea adevărată. Nimeni nu o poate descrie în cuvinte, nimeni nu poate zice cum arată, cum se manifestă, cum se tratează. Iubirea adevărată e un fel de blestem, un blestem dulce, sublim, măreţ ce te vindecă şi te distruge în acelaşi timp. E un sentiment ce te copleşeşte, şi de multe ori, te lasă fără vlagă. Ai vrea să îţi priveşti iubirea, să o atingi, să o ai non-stop, să fie doar a ta şi doar a ta. Iar când asta e imposibil, la fel cum a fost iubirea dintre Heathcliff şi Catherine, asta te distruge. Te macină ,şi în final, te omoară.
În drumul iubirii către moarte, ea înfloreşte în acelaşi timp orice peisaj, orice om, orice sentiment.
Dar iubirea lor le-a fost mult prea interzisă, deşi mereu cu gândul unul la celălalt, deşi perfecţi unul pentru celălalt, dragostea le-a fost refuzată mereu şi mereu şi mereu, mă rog...dragostea pe care noi credem că e dragoste. Adevărul este că , ei chiar dacă n-au fost niciodată împreună aşa cum se cuvine, au aflat mai presus de oricine ce înseamnă dragostea, căci dragostea învinge orice distanţă, orice persoană, orice imposibilitate, orice ...moarte.
Dacă dragostea lor le-ar fi fost acceptată, şi îndeplinită, ei niciodată n-ar mai fi aflat iubirea adevărată, chinuitoare, blestemată.
Dragostea lor i-a schimbat, Heathcliff a fost un copil simplu, fără putere, rău, dar totuşi senin ca un cer pur, fără nori sau pete. Bolnav de distanţa şi de persoanele ce l-au despărţit mereu de Catherine, s-a schimbat. Sarcastic, malefic, rău, mereu gata să facă pe ceilalţi să sufere, se adâncea astfel în propria mizerie.
Catherine a fost si e altfel, deşi esenţa i-a fost exact ca a lui Heathcliff, ea a tratat lucrurile altfel. Pe moment, la suprafaţă, timpul i-a vindecat rănile în lipsa iubirii sale...dar înăntru, acestea au făcut puroi, au înrăit-o, şi în calea puroiului ea a devenit într-un fel...masochistă. Mereu gata să întoarcă orice situaţie ca ea să fie o victimă, mereu plină de toane, de idei ce o fac să sufere, mereu plină de boală, de durere, de răutate şi de iubire, pentru ea şi pentru Heathcliff, nu pentru oricine altcineva.
De asta spun că semăn enorm cu Catherine. Şi dacă aş putea fi în locul ei pentru două zile, deşi aş vrea să schimb atâtea, deşi aş vrea ca povestea lor să îşi găsească sfârşitul altfel, credeţi-mă că nu aş putea. N-aş avea cum. Aş face la fel, fără să vreau.
Căci cu toate răutăţile lor, cu toate răsplatele dureroase, cu toată viaţa lor mereu chinuită, mereu împotriva iubirii lor şi a lor, ei s-au regăsit. Ei au rămas, la sfârşitul sfârşitului împreună. Cu toate că Heathcliff a fost cel ce a distrus-o pe Catherine, cu toate că ea a fost cea care l-a distrus pe bietul Heathcliff.
Când iubeşti atât de tare pe cineva, îl vrei doar pentru tine, şi orice obstacol, indiferent cât va apropiat la un moment dat, acum vă distruge, vă omoară, te omoară. Şi vrei să iei cât mai multe victime în drumul tău. În feluri masochiste ca al lui Catherine, sau în moduri sadice,precum planurile criminale, malefice ale lui Heathcliff, distrugând fericirea celorlalţi, te adânceşti în propria ta groapă creată de unicul sentiment ce poate distruge până şi moartea, iubirea.
Dragostea lor, deşi imposibilă, deşi rea şi putredă, deşi niciodată la fel ca oricare altă dragoste, mereu a învins. I-a învins până şi pe ei, într-un final.

P.S. Cartea o puteţi găsi în foarte multe variante, mult prea multe, dar dacă v-a trezit un oarecare interes, căci credeţi-mă, ce am povestit eu mai sus este doar o mică mică şi puerilă parte din întreaga operă " La răscruce de vânturi", AICI este un link de unde o puteţi cumpăra :) 
P.P.S. Ştiu că iar nu am respectat ce mi s-a spus, ce mi s-a cerut, dar credeţi-mă, nu ai cum să schimbi o asemenea operă, mai ales când durerea infinită şi sacrificiile neterminabile duc la un sfârşit perfect. Un sfârşit pe care cărţile din ziua de azi uită să-l aibe :) 



 Next time
10.    Arată-ne o poză cu biblioteca ta și povestește-ne pe ce principii ai organizate cărțile (după gen, ordine alfabetică etc.)

5 comentarii:

  1. Wow, chiar ai descris foarte frumos sentimentul iubirii, la aceasta carte eu am plans, am fost socata. Ma bucur ca nu ai judecat-o pe Chaterine. Vreau sa recitesc cartea asta.

    Scri asa de frumos si trist, imi plac postarile tale.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am plans in timp ce am citit cartea, dupa ce am terminat-o, noaptea aceea, dimineata de dupa, mi-am amintit toata saptamana, plangand de povestea lor.
      Ieri seara am adormit cu o melodie ce mi-a amintit de Heathcliff si Catherine, gandindu-mi in pielea cui personaj sa ma pun. Si, tot odata, am plans :)) Cartea asta e slabiciunea mea.
      Cum sa o judec pe Catherine cand viata a judecat-o deja prea mult? :)) In cele din urma, propriul ei caracter a omorat-o, dar...a fost speciala, ar fi meritat mai multa ocrotire, mai multa iubire, sau macar, macar permisiunea de a fi iubita de singura persoana ce-ar fi putut vindeca-o, Heathcliff.
      Ma bucur mult ca vrei sa recitesti cartea, eu nu cred ca am taria de a o reincepe, cel putin deocamdata.
      Multumesc mult mult pentru comentariu!! :*

      Ștergere
  2. Mi-a placut la nebunie cartea asta si as reciti-o ori de cate ori as avea ocazia:). Este o lectura foarte frumoasa, inedita si care iti da de gandit. Imi place mult articolul, ma bucur sa vad ca inca mai sunt promovate cartile clasice.

    Dee.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Intr-adevar, o lectura superba, ai dreptate :)
      Ma bucur ca-ti place articolul, cartile clasice nu-si vor pierde niciodata farmecul si puterea ce o au asupra noastra :)

      Ștergere
  3. Oh.. mi-ai adus aminte de cartea asta.. Am citit-o acum mult timp, cu ochi de copil, insa cred ca merita citita macar o data la 2-3 ani.. Este deosebita!

    RăspundețiȘtergere