joi, 16 august 2012

Book Lovers Challenge (4)


4.Care sunt personajele tale supranaturale preferate (vampiri, vrăjitoare, zâne etc) și de ce?

  Vampiri? Vrăjitori? Zâne? O..oo...am dat de belea. Nici vârcolacii nu mă prea fascinează, deci...ce trebuie să fac? 

Trebuie să recunosc că de o perioadă destul de lungă de timp, cam de când am terminat primul, oribilul şi singurul meu fanfic, Rază de noapte, m-am cam detaşat de personajele deja create şi mi-am...format propriile mele forţe ale răului, binelui, forţe divine, măiastre, oribile, groaznice, înţelegeţi voi :)). Deşi sunt încă o specie fără nume ( am încercat să-i denumesc astă-vară vârco-demonii-mei-ce-se-împerechează-când-e-luna-roşie, dar nu merge!) , specia asta are ceva aparte.
Încercam azi de dimineaţă să îmi dau seama ce sunt ei de fapt.
Ce sunt? Am pornit de la ideea că sunt speciali. Sunt antici, vechi, dinainte de antici. Bătrânii sunt spiritele stelelor şi ale galaxiilor. Sunt forţele ce se hrănesc cu ceea ce crează, cu sufletul oamenilor, cu viaţa lor. Sunt forţele ce stăpânesc focul, pământul, aerul, apa. Sunt speciali şi unici. De neînfrânt şi totuşi firavi. Pot lua orice formă vor, în cele din urmă sunt doar material brut, cameleonii naturii lor. Pot călătorii în întreg universul, iar pământul e un fel de fermă de care fermierul a prins prea mult drag.
Şi totuşi, personajul meu supranatural preferat nu face parte din specia asta. Se trage din ei, mama lui sau ceva de genu, a fost una dintre ei. A fost perfectă, unică, specială, şi după ce a dat naştere unui spirit-zeu (ce-or fi ăştia), s-a îndrăgostit de singura specie ce-i poate, întrun fel, distruge pe moment, singura lor slăbiciune. Panterele lunii, sau cum mama lor o să-i numesc şi pe ăştia, fiinţe mistice total diferite de zeii de mai sus. Dacă ei folosesc forţa naturii, divinului, panteruţele astea ce n-au corp de panteră ci de dragon diform, hai să le dăm noi un corp că nici de ăsta nu-s sigură per total, sunt brute. Sunt nişte animale ce vor doar sânge, sex, carne, putere, nişte animale ce gândesc conduşi de dorinţă, moment şi sentimente.
Ce-ar putea ieşi dintr-o mamă a cărei familie este rece ca gheaţa, blândă ca apa unul râu de munte, fierbinte ca lava unui vulcan şi surprinzătoare ca furtuna în deşert,  şi un tată-animal, ce prinde formă umană o dată la un deceniu, un tată a cărei familie este o haită ce-şi plimbă viaţa în prezent undeva prin nordul Rusiei, viaţă formată din crime sălbatice, putere furată şi distrugere?
Desigur, prinţul nostru fermecător, născut acum mii de ani, undeva pe o insulă pierdută a unei civilizaţii mult superioare oamenilor în general, îşi va croi el destinul după cum îi e placul. 
Un prinţ cerşetor , dat la o parte de crudele rude ce-l marginalizează pe motiv că e "diferit", nu va lua seama rudelor şi va fi el însuşi, malefic, rău, carismatic, batjocoritor, dar cu un suflet nobil şi bun.
În cele din urmă, îşi redescoperă puterea, aceea de a controla focul. Îşi redescoperă moştenirea genetică a tatălui, transformându-se, când luna-i roşie, în animalul pe care adesea, nu-l poate controla, şi învaţă să-şi iubească blestemul, acela de a se plimba printre lumile vieţii sale: de la călătoriile prin Univers pentru a-şi împăca strămoşii dornici de puterea pe care Pământul, casa sa, o emană, la furia pe care trebuie să o controleze când este transformat în vârco-demonul-lunii-roşie :))
Deşi lunga sa viaţă-i permite să experimenteze şi lumea oamenilor, timpul său se va împărţii şi schimba când o va întâlnii în prezent pe frumoasa noastră Ileană-Cosânzeană, o altă corcitură a supranaturalului :)))
Ştiu că nu se înţelege nimic nimic nimic, dar...asta face parte dintr-o poveste lungă şi complicată din căpşorul meu supra-aglomerat, o poveste pe care nici eu n-am desluşit-o şi pe care nu sunt sigură că o voi înţelege sau scrie vreodată. Oricum, sper să vă placă! :)


Next time...
5.Copiază un citat care te-a impresionat și comentează-l. Scrie părerea ta despre el, ce îți inspiră, de ce l-ai ales.


Un comentariu:

  1. o, da, varco-demonii, i remember!
    si daca mai zici ca Raza de noapte a fost oribil te bat, pentru ca a fost minunat.

    RăspundețiȘtergere